Calitatea aerului, a apei si a solului

Compozitia chimica  a apei Din punct de vedere chimic, apa este o moleculă care conține un atom de oxigen și doi de hidrogen, legați împreună de electroni. Din perspectiva electrică, molecula de apă este încărcată pozitiv lângă atomii de hidrogen și negativ lângă cel de oxigen. Datorită acestei moleculele de apă sunt atrase unele de altele în mod natural, legând atomii de hidrogen și formând o masă. Această legătură de hidrogen permite apei să aibă proprietăți speciale, cum ar fi densitatea mai crescută în stare lichidă decât în stare solidă (motiv pentru care gheața plutește pe apă). Tabelul 1-Compozitia aerului Formula chimica Denumirea elementului chimic Procent (% ) N 2 azot 78.08 O 2 oxigen 20.95 Ar 2 argon 0.930 CO 2 dioxid de carbon 0.0402 Ne 2 neon

    A cțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul   revoluției industriale   (secolele XVIII și XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră. Poluarea aerului      Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un amestec de  monoxid de carbon  și compuși organici proveniți din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de  dioxid de sulf  de la impuritățile din combustibili. În timp ce smogul reacționează cu  oxigenul , acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața. Până în  secolul al XX-lea  smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.      Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor mari cum ar fi  Los Angeles  în anii 1930. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele aut

  Atmosfera terestră este învelişul gazos ce înconjoară Pământul şi care este menţinut într-o stare de echilibru dinamic ca urmare a exercitării forţei gravitaţionale. Limita inferioară a atmosferei terestre este delimitată de suprafaţa planetei (continentele, oceanele, calotele polare, limita superioară fiind considerată zona la care densitatea atmosferei devine egală cu cea a gazului interplanetar – în fapt este zona la care nu se mai resimte influenţa câmpului magnetic terestru asupra particulelor gazoase atmosferice (densitatea atmosferei la nivelul mării fiind de 1,23 kg/m3 , la 10 km distanţă scăzând la o treime, pentru ca la 100 km distanţă de Pământ să fie de peste 20 de milioane de ori mai mică, atingând cu puţin peste 0,5 mg/m3 ). În faza iniţială a formării pământului, acum aproximativ 4,5 – 4,6 miliarde de ani, atmosfera acestuia era cu mult diferită de cea din ziua de astăzi, semănând cel mai probabil cu cele ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus, caracterizate de o abund

  Atmosfera   (cuvânt provenit din limba   greac ă ) ,   atmos   =   abur ,   ceață ,   vapor   și   sfaira   =   sferă ;   este un strat de gaze care în  conjoară un corp ceresc ( Terra ,   Jupiter  etc). Atmosfera Pământului  este compusă din  azot  (aproximativ 78%),  oxigen  (aproximativ 21%),  argon  (aproximativ 0,9%) cu  dioxid de carbon  și alte  gaze  în cantități mici. Oxigenul este utilizat de majoritatea organismelor pentru respirație; azotul este fixat de bacterii și fulgere pentru a produce  amoniacul  utilizat în construcția nucleotidelor și a aminoacizilor; iar dioxidul de carbon este utilizat de plante, alge și cianobacterii pentru  fotosinteză . Atmosfera ajută la protejarea organismelor vii de probleme genetice provocate de radiațiile solare ultraviolete, vântului solar și radiațiile cosmice. Compoziția actuală a atmosferei Pământului este produsul miliardelor de ani de modificare biochimică a paleoatmosferei de către organismele vii. Apa  este un lichid  inodor ,